Concepţia actuală despre lume este materialismul cu exponentul său evoluţionismul – ştiinţa evoluţiei fără Logos și, implicit, fără nous – izvorul gândirii. Această teorie, ale cărei baze au fost puse de Charles Darwin în cartea sa Originea speciilor, publicată în 1859, a fost atât de necesară elaborării istoriei ateiste, precum şi comunismului ateist. Teoria este în antiteză cu însăşi evoluţia ca lege obiectivă, fiind total inconsecventă, pentru că nu are continuitate: nu precizează absolut nimic despre alte stadii de evoluţie post umane!! În forma în care se găseşte, teoria statuează că omul este „capătul” evoluţiei, deci evoluţia în acest caz este parţială şi fiind şi fără creier, nu e de mirare că este astfel! În paranteză fiind spus, dacă axioma creaţionistă este „acuzată” de escatologie, faptul că teoria evoluţionistă consideră omul ca fiind stadiul terminus al evoluţiei speciilor, nu este aceasta escatologie?! Dar aceşti acuzatori sunt atât de superficiali şi ignoranţi, încât nici măcar nu ştiu că axioma (nu teoria!) creaţionistă susţine continuitatea existenţei omului, chiar în eternitate, şi nicidecum un sfârşit al său, cum susţine teoria (absurdă și banală) a evoluţionismului.
 Evoluţia, spre deosebire de evoluționism, este o lege naturală, fiind efectul exclusiv al gândirii superioare și având ca antiteză regresul, consecinţa exclusivă a legii a doua a termodinamicii – legea entropiei. De aceea, denumirea evoluţionismului ca fiind teoria evoluţiei fără creier rezidă în chiar esenţa teoriei, care NU recunoaşte intervenţia creierului (nous-ului) şi, deci, a gândirii în evoluţie. Și dacă mai punem la socoteală şi faptul că evoluţionismul este efectul unei gândiri limitate, superficiale şi chiar obtuze, denumirea este perfect justificată.
  Firește, că teoria evoluției fără Logos (și implicit fără gândire superioară, fără HiperGândire) este pură ELUCUBRAȚIE. E dovedit științific că inteligența delfinului este superioară cimpanzeului pan troglodytes – pretinsul strămoș al omului și totuși această realitate este total ignorată. Dar ce este de-a dreptul șocant îl constituie lipsa totală a oricărei explicații prin care să se justifice „evoluția” reptilelor în păsări și „evoluția” păsărilor în mamifere !! Nu este cazul să aducem în discuție „dezvoltarea aripilor la reptile” pentru a deveni păsări și nici „căderea aripilor la păsări” pentru a deveni mamifere! Situația este atât de ridicolă și de penibilă, încât nu merită comentarii.

  Fanaticul susținător darwinist, păsărarul Ernst Mayr, a încercat să aducă un prim argument în găsirea „verigii lipsă” a evoluției de la reptile la păsări: ornitorincul ! Să vedem dacă ornitorincul constituie argument în favoarea Evoluționismului sau, dimpotrivă, constituie contraargument al acestuia. Reptilele se înmulţesc prin ouă (pe care nu le clocesc), au corpul acoperit cu solzi sau plăci cornoase, sângele rece şi temperatura corpului variabilă. Păsările au o cu totul altă structură a oaselor, a pielii: poroasă, caldă şi acoperită cu pene şi se înmulţesc prin ouă, pe care le clocesc. Mamiferele au, deasemenea, corpul poros, cald, acoperit cu blană şi se înmulţesc prin pui zămisliţi în uter, născuţi şi apoi hrăniţi cu lapte din glandele mamare. Așa-zisul ornitorinc are corpul acoperit cu blană, se înmulţeşte prin ouă (neclocite) şi îşi hrăneşte puii cu lapte din propriile glande mamare! Dacă ar fi să considerăm acest animal reptilă, ar trebui să aibă solzi, sânge rece şi să fie ovipar. Şi presupunând că este un produs intermediar al evoluţiei de la reptile la păsări, ar trebui să aibă atât din caracteristicile reptilelor, cât şi din cele ale păsărilor: pielea acoperită cu solzi sau pene şi înmulţirea exclusiv prin ouă. Faptul că gura sa constă  într-un cioc asemănător cu cel al raţei, pentru a-şi pescui hrana din apă, nu poate constitui argument că reptila-mamifer ar fi găină cu nas adaptat, în greceşte ορνιθορινκ (ornitorinc), ci ne arată mai degrabă o trecere de la reptilă la mamifer: pielea este acoperită cu păr (blană), ca la mamifere,  înmulţirea este ovipară, ca la reptile, hrănirea puilor este cu lapte din glandele mamare proprii, ca la mamifere. Admiterea unei evoluţii a „ornitorincului” de la reptile la păsări ar presupune că păsările pot avea glande mamare şi corpul acoperit cu blană, ceea ce e posibil doar în concepţia evoluţioniştilor!

  Bieții dinozauri, cât de mult şi-au dorit să devină şi ei păsări, dar n-au reuşit decât să involueze în reptile mai mici! Biblia face referire la aceşti dinozauri, ca fiind reptile (caracteristice uscatului), de cea mai mare dimensiune şi le denumeşte: „Behemot” (Iov 40.15-19) sau „Tan-neem” în ebraică, şi „Drakon” în greacă. Denumirea de dinozaur a fost dată pentru prima oară de către paleontologul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός (dinos: de groază, formidabil) și σαύρος (sauros: șopârlă gigantă sau reptilă). Behemot, tan-neem, drakon, dragon reprezintă, pe de o parte animalul preistoric cunoscut în prezent sub denumirea de dinozaur, iar pe de altă parte, ALEGORIA care se identifică cu „fiara de la sfârșitul veacurilor” – alias imperiul Roman refăcut (Apocalipsa 17.11). Biblia utilizează Alegoria, la început pentru Egipt, pe care îl denumește: Cel mândru, cel mare (în ebraică – Rahav – Isaiah 51.9) și apoi pentru imperiul Roman, pe care îl denumește: Fiara care domină Pământul (în ebraică, Tan-Neem – Isaiah 51.9, şi în greacă, Drakon – Apocalipsa 12.3; 17.8, 11). 
  „Balaurul” românesc este absolut unic între toate popoarele Pământului, fiind invenție pur autohtonă, pentru că Personajul în cauză este, aşa cum am arătat mai sus, ALEGORIA imperiului Răului, denumită în Biblie: Drakon - în greacă, The Dragon - în engleză, Il Dragone - în italiană, Der Drache - în germană, Drakon - în rusă, Tan Neem - în ebraică.

  În concluzie, NU există nici o LEGE naturală a evoluționismului !!! Orice lege naturală este studiată în cele mai mici amănunte, omul profitând de foloasele ei și luându-și toate măsurile de preîntâmpinare a neajunsurilor aceleiași legi. Teoria evoluționismului este o pură invenție, care nu are absolut nici o bază științifică, absolut nici o motivație experimentală și absolut nici o logică. Invocarea dezvoltării naturale de la de la inferior la superior, având drept autor pe NIHIL constituie concepţia gândirii inferioare, cam cât îi trebuie unui animal să se hrănească şi să se reproducă.